Nu te poți ruga decât în limba ta – despre frumusețea limbii române

Numiți-mă sentimentală dacă doriți, pentru că sunt, dar nu cred că poate cineva vreodată contesta frumusețea limbii române. Latină în origini, cu influențe diverse, limba noastră e dulce, fiindcă numai vorbele bune mai pot scoate poporul istovit de muncă și de războaie din adânca întristare. E moștenirea noastră, pe care o vom purta mereu în suflet, dar mai ales în gând, drept mărturie a izbândei neamului și a iubirii bunicilor, a binecuvântării lui Dumnezeu asupra noastră, a tuturor, de sute și mii de ani.

„Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” – Nichita Stănescu

Cum spune și Grigore Vieru, limba română este „înțeleaptă”, plină de învățături și vorbe de duh, de sfaturi oferite din inimă și lecții de viață rezumate în scurte și melodioase proverbe, căci românul e poet de când se știe, cu gândurile zburdându-i pe dealuri, creativ și jucăuș, mereu copil, dar întărit de greutățile vieții. Așa se face că am îmbrăcat reguli de aur ale traiului frumos în cuvinte simple și timide, dar care străpung adâncul sufletului și trec de bariera timpului:

Tonul face muzica.

Bine faci, bine găsești.

Vorba dulce, mult aduce.

După faptă și răsplată.

Adevărata limbă românească e cea a străbunilor, cu delicioasele-i regionalisme și umorul tipic iubitului nostru Creangă, a cărui scrieri le parcurgem astăzi cu greutate, ceea ce cu atât mai mult ne farmecă și ne atrage către originile noastre, adânc înrădăcinate în pământul muncit cu drag și spor de țăranii români autentici. De la ei a plecat ironia hazlie a neamului, care știe să se bucure de viață, căci doar una și scurtă avem:

Cine s-a ars cu ciorbă suflă și în iaurt.

Decât a fi un sac de carte și-o mână de minte,

mai bine o mână de carte și un sac de minte.

Cine caută vreme pierde vremea.

Omul nepățit, chiar văzând nu vede.

Îmi iubesc limba natală, româna cu toate grupurile ei de sunete și unicele, elegantele diacritice care o deosebesc de oricare alta și am speranța că și voi, cei care citiți acum aceste rânduri. În limbă stă cultura și esența noastră, cum spunea Blaga:

„Limba este întâiul mare poem al unui popor.”

Privind în trecut, la etapele prin care a trecut scumpul grai românesc, despre care am zis că a fost influențat de multe culturi, nu putem neglija perioada franțuzismelor, anii de glorie ai lui Caragiale, în care inspirația o puteai găsi la orice colț de stradă, printe doamne cochete și monsieuri preocupați de politică și bunăstarea cetățenilor. Am rămas cu un bagaj de termeni mai mult sau mai puțin dichisiți împrumutați din franceză, deoarece era o limbă la modă în secolul al XIX-lea, vorbită cu precădere din dorința de afirmare și de a intra în rând cu lumea.

Istoria se repetă. Două secole mai târziu, într-o lume cu totul schimbată, obiceiurile românilor nu diferă considerabil. Lăsăm francezii cu limba lor, în timp ce visăm să ajungem la Paris, vorbind… engleză. Oare ce ar mai scrie acum dramaturgul?

Limba engleză se învață ușor, iar în zilele noastre o găsim peste tot; a combătut moftul și a ajuns o necesitate. Suntem prinși în mrejele culturii vestice, care ne modifică, cu sau fără voia noastră, mai presus de orice, vocabularul. Cunoașterea limbii engleze, din punct de vedere academic, e de lăudat. Reflectând însă la schimbările din cotidian, nu poate decât să ne întristeze pierderea frumoaselor noastre cuvinte, cărora le-am găsit atât de simplu înlocuitori. Uităm propria limbă pentru a fi în pas cu lumea, îi îngropăm eleganța și rafinamentul, citim Shakespeare și îl abandonăm pe Eminescu.

Căutăm scurtăturile în viață, vorbim romgleză, dar cred că destule cărți ne-au învățat cum drumurile lungi sunt cele care zidesc, care ne formează și care contează. Plecând de la exemplul românesc al lui Harap Alb și până la Santiago din Alchimistul lui Coelho, putem concluziona că e păcat să nu acceptăm provocările propriei limbi, să nu mergem pe drumul cunoașterii patrimoniului nostru și al talentului poetic al unui popor înzestrat cu frumos, să nu ne iubim și respectăm slovele.

Vorbiți după bunul plac și procedați după propriile convingeri, căci nu sunt în stare și nu vreau să vă schimb, fără voința voastră. Am scris din suflet și din iubire pentru istoria neamului meu, cu frică de Dumnezeu și sânge de luptător, în speranța de a ajunge prin cuvintele mele la rămășița de român sensibil din voi, în care arde mândria și pasiunea pentru vorba noastră dulce.

Nu uitați limba română! Citiți-ne scriitorii!

Fiți sofisticați. Filosofați. Gândiți dincolo de barierele cuvintelor, în profunzimi.

Acum, când ne-a acaparat cuvântul cash și nu cunoaștem banii gheață, fiți români fără regret!

Sursa imaginii: https://chessinschool.ro/wp-content/uploads/2016/12/steag-Romania.jpg