„Cel care mă așteaptă” – Parinoush Saniee

Dintotdeauna am apreciat cărţile despre eroi, cunoscuţi şi necunoscuţi. Eroi ai unei ţări, eroi ai unui regim, supereroi care salvează lumea de răufăcători sau oameni simpli pe care îi putem întâlni în viaţa de zi cu zi și care definesc în totalitate acest concept. Un astfel de personaj se regăseşte în romanul „interzis de două ori în regimul iranian”, Cel care mă aşteaptă de Parinoush Saniee, primul bestseller al autoarei. După ce am citit romanul Tatăl celuilalt copil, al doilea roman lansat, pot spune că am îndrăgit din primele pagini stilul simplu, accesibil pentru orice cititor de orice nivel. Îmbinarea ipostazei familiei cu unele frustrări, care rămânând nedescoperite pot lăsa urme adânci, creează o legătură unică între carte şi cititor, pe care eu am vrut să o simt din nou, alegând, astfel, Cel care mă aşteaptă. După ce am terminat de citit acest roman, biografie a unui personaj a cărui soartă nu i-a zâmbit „înapoi” cum a făcut-o prima sa iubire, mi-a fost greu să încep o altă carte, să intru într-o lume nouă a cuvintelor şi pot spune că titlul romanului mi-a îndeplinit dorinţa, aceea de a-mi oferi, ca un cadou, sentimente profunde.

Apărută în anul 2003, povestea o introduce pe Masumeh, o adolescentă de 15 ani, născută într-o familie, în care tronează o ideologie comună familiilor musulmane din anii ’50-’70 şi anume că menirea femeilor este să se căsătorească, să aibă copii, să fie pricepute la treburile casnice precum gătitul şi croitoria şi să nu păteze onoarea bărbatului şi a familiei. În ciuda faptului că era cea mai strălucită din punct de vedere academic dintre cei cinci fraţi ai săi, Masumeh a avut un destin emblematic, asemănător milioanelor de femei iraniene, căsătorite înainte de vreme. După trauma pe care o suferă când se îndrăgosteşte de stagiarul de la farmacia de lângă şcoala pe care a frecventat-o, aceasta este „condamnată” de familie, în special de fraţii ei mai mari, să se căsătorească la frageda vârstă de 16 ani cu un bărbat pe care l-a văzut doar o dată, într-o fotografie. Începând de atunci, Masumeh învaţă ce este viaţa cu toate greutăţile ei şi că „nimeni nu ne vrea pentru noi înşine, pentru ce suntem, toţi ne vor pentru ei înşişi”. Singurătatea, ruşinea, o caracteristică dominantă a multor familii prezente în roman, frica pentru ziua de mâine dată de războiul din ţară şi din sufletul acesteia, zâmbetele rare, dar care aduc într-adevăr căldură şi empatie o transformă pe Masumeh dintr-o adolescentă neştiutoare, care se temea de croitorie, într-o femeie puternică, o eroină a celor trei copii ai săi, care nu văd sacrificiile pe care le-a făcut pentru ei.

Am plâns, am râs, am fost frustrată de situaţia lui Masumeh. Din păcate, egoismul, ruşinea, frica de „a nu păta” onoarea familiei şi dorinţa de a-i mulţumi pe alţii, nu şi pe sine, devin suprapersonaje în viaţa eroinei noastre şi îi umbresc soarta, care putea fi guvernată de iubire, pace, fericire şi de zâmbetele strălucitoare, care îi oglindesc sufletul. Scris într-un mod subiectiv, romanul nu dramatizează evenimentele, ci doar le expune asemenea unei biografii.

Nu în ultimul rând, romanul autoarei Parinoush Saniee, „Cel care mă aşteaptă”, m-a ajutat să mă accept pe de-a-ntregul cu: dorinţe, opinii, idei şi să realizez că printre noi se află eroi necunoscuți care schimbă lumea în bine, poate chiar prin simpla lor existenţă şi prin căile încurcate ale sorţii.

Sursa imaginilor:

https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fwww.libris.ro%2Ftop-10-272-cel-care-ma-asteapta-parinoush-pol978-973-46-5269-3.html&psig=AOvVaw2p474yzk8F9UainrpYWEwx&ust=1615891381224000&source=images&cd=vfe&ved=0CAIQjRxqFwoTCKDL0dGOsu8CFQAAAAAdAAAAABAj

https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fen.wikipedia.org%2Fwiki%2FParinoush_Saniee&psig=AOvVaw1R8W4G380gMdOQ451U4dHL&ust=1615891605981000&source=images&cd=vfe&ved=0CAIQjRxqFwoTCNjJv7uPsu8CFQAAAAAdAAAAABAa