.jpg)
Despre poezie cu Cassian Maria Spiridon
- Ingrid Ștefan
- Mar 15, 2021
- 4 min read
“…a fi poet nu este o profesie, ci o vocație”
Poet, eseist, director, editor și chiar revoluționar român, Cassian Maria Spiridon este un nume cunoscut în literatura română contemporană, un scriitor al generației optzeciste, și nu numai. Povestea lui începe odată cu debutul editorial al volumului de poezii, „Pornind de la zero”, în 1985, pentru a ajunge, până astăzi, la peste 50 de cărți, atât de poezie, cât și de eseistică și publicistică. Printre realizările sale în lumea literară, se numără, de asemenea, înființarea editurii „Timpul”, precedată de revista cu același titlu, și revista „Poezia”, de cultură poetică. În prezent, acesta este director la „Convorbiri Literare” și președinte al filialei ieșene a Uniunii Scriitorilor.
Se spune că un om poate trăi fără mâncare până la trei săptămâni. Este poezia tot un fel de hrană, o hrană sufletească? De ce să citim poezie?
Fără poezie se poate trăi toată viața. Lumea nu își dă seama că, citind un poem frumos, sufletul tău devine frumos. Poezia e o stare, care are ca sursă harul. Poetul este cel dăruit de har și el scrie datorită insiprației, care îl îndeamnă. Cât despre cititor, acesta este un om care vrea să își descopere sufletul. Prin poezie, ai șansa să deschizi o fereastră către sufletul tău, și către sufletul lumii în general.
Care este cel mai important ingredient pentru poezie?
Cred că cel mai important ingredient este emoția autentică; să ai capacitatea să simți și să transmiți acea simțire. Cu toate acestea, poezia e un fenomen incontrolabil, care nu poate fi prestabilit. Toate poeziile sunt ocazionale, în sensul bun al cuvântului. Ține numai de sensibilitatea personală: tu ești un receptacul, în care universal se manifestă prin poem.
De unde, și cum vine inspirația?
Poezia vine când vrea ea să vină, să te viziteze. Muza te caută când dorește ea, nu când dorești tu. E foarte capricioasă. Sunt momente când te sperii și tu de cât scrii, dar și momente când crezi că a uitat complet de tine.
Aveți nevoie de un anumit ambient pentru a scrie versuri?
Inspirația vine oriunde, oricând. Ideea că te așezi la masă și scrii trei poeme este o aberație. De ce? Pentru că poezia este, în primul rând, o emoție. După ce ai scris-o, o lași la răcit, ca mai apoi să te apuci să o prelucrezi. Abia atunci am putea vorbi de crearea unui ambient, când stai la o brioșă și o cioplești, cum s-ar spune.
Poezia ține în primul rând de inspirație și de bagajul tău cultural. Dacă nu ai un sol bogat cultural, fertil, din care să se nască poezia atunci nu va ieși nimic. Poezia este emoție în primul rând. Tu transmiți o emoție, o emoție încărcată de idei, imagini etc.
De ce vers alb?
Poezia are un ritm interior. Indiferent de cum așezi versurile, ele construiesc liric starea ta. Eu pot să scriu versuri clasice, solete oricând, dar acelea sunt construcții reci, care nu vor emoționa pe celălalt. Poezia îți impune ea cum vrea să fie. Când vine muza în vizită, scrii. Eu n-am ales, ea m-a ales pe mine. Nu pot, deci, alege eu forma.
Când ați descoperit că aveți talent scriitoricesc?
De când am fost alfabetizat, am început să citesc enorm, dar de scris, m-am apucat abia pe la sfârșitul clasei a XII-a, când am simțit că am ceva de spus. Am scris, am trimis la poșta mai multor redacții și am primit răspunsuri foarte favorabile. Nici acum nu sunt sigur că am talent, dar scriu pentru că nu am de ales…
Am făcut inginerie pentru că trebuia să trăiesc din ceva, dar în momentul în care a căzut regimul am realizat ceea ce am visat încă de la 17 ani, o revistă, revista ”Timpul”. Profesia și vocația sunt 2 lucruri diferite.
Cât de dificil a fost să vă desfășurați activitatea în timpul regimului comunist, regim al cărei principală caracteristică era cenzura?
Eu am debutat, am publicat, a fost relativ ușor să intru în presă, dar, în urma concursului de debut organizat de „Junimea”, pe care l-am câștigat, am fost nevoit să aștept șase ani pentru publicarea primei mele cărți de poezii, „Pornind de la zero” și chiar și așa, aceasta a apărut cenzurată în cea mai mare parte. Niciodată cărțile mele nu erau corespunzătoare cerințelor de partid, pentru publicare.
În ziua de azi, tinerii se nasc în sânul tehnologiei. Ce părere aveți despre viitorul poeziei într-o astfel de generație?
Viitorul poeziei este același care a fost dintotdeauna: incert. De mii de ani literatura este în criză. Dar, uite că, supraviețuiește. Dau un singur exemplu, ca să înțelegi punctual: revista „Convorbiri Literare” a apărut prima dată în 300 de exemplare. După 28 de ani, s-a ajuns la tirajul astronomic de 800 de exemplare. Revista „Convorbiri Literare” a dat direcția cultural națională, cu doar 300 de exemplare. Deci, nu contează câți poeți sau câți cititori de poezie sunt. Depinde de cine citește, cine este preocupat. Cultura înaltă presupune efort, implicare. Poezia se adresează elitelor, nu este pentru stadioane.
Există încă tineri pasionați de poezie? Ce sfaturi aveți pentru tinerii aspiranți?
Să propună la redacție, să trimită texte. Desigur, nu toți perseverează. Mulți renunță pe drum. Așa cum dacă termini Liceul de Arte, nu înseamnă că devii neapărat mare pictor, așa și aici, deși mulți încearcă și scriu texte bune, chiar onorabile, nu înseamnă ca sunt meniți să devină poeți.
Practic, totul se desfășoară în limita talentului, a harului personal?
A harului, dar și a științei fiecăruia de a-și hrăni acel har. Solul în care se hrănește harul este solul cultural. Cu cât știi și cunoști mai mult, cu atât harul poate fi exploatat mai bine, are ce extrage.
Sursa imaginii:
Comments