top of page

CNER 57 - 20 de ani cu numele de Colegiu

  • Sophia Lefter și Elena Stoian
  • Jan 1, 2022
  • 3 min read

La final de an întocmim lista realizărilor. Ce activități frumoase au avut loc în școală, dar mai ales, cum am petrecut Zilele Școlii și luna decembrie, în pregătiri de sărbătoare?


Anul acesta, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași a împlinit 57 de ani de la fondare și 20 de ani de la transformarea abrevierii LER în CNER. La mulți ani, dragi racovițiști!


Ducem mai departe tradiții frumoase, precum concursul „Urmașii lui Racoviță”, destinat să introducă bobocii de gimnaziu și liceu în specificul școlii și să ne aducă aminte toate motivele pentru care suntem mândri să purtăm numele renumitului speolog, Emil Racoviță, prin prezentarea vieții și activității acestuia, într-un mod interactiv. Activitatea a fost realizată de către Consiliul Elevilor, în colaborare cu alți 12 voluntari și coordonată de doamna profesoară Lorela Caradan.



Irina Stincea, elevă în clasa a V-a C:


,,Concursul mi s-a părut minunat. Am avut șansa de a afla mai multe despre viața biologului Emil Racoviță, un model în viață pentru mine. Atmosfera a fost plăcută și prietenoasă la concurs. Mi-a plăcut organizarea și faptul că am revăzut un material înainte de primirea subiectelor. M-a impresionat creativitatea, deschiderea și implicarea elevilor și a profesorilor în această activitate. Mi se pare o idee minunată, destinată să dăinuie mai mult timp! Abia aștept să particip la următoarea ediție a concursului (în clasa a IX-a). Aș dori să ajut și eu la organizarea unor astfel de activități!’’


Mai multe detalii ne va oferi colega noastră, Erika, în următorul articol.


Pe parcursul săptămânii 15-19 noiembrie s-au desfășurat două concursuri, a căror câștigători au primit, pe lângă premiile propriu-zise, ocazia de a le fi publicate creațiile în ziarul școlii. Ziua Internațională a Drepturilor Copilului a fost sărbătorită, cu ajutorul doamnei profesoare Bida Nicoleta, prin anunțarea celor 16 premii ale concursului de arte vizuale, a căror participanți au surprins prin creativitate și emoție.


Textele premiate de juriul format din doamnele profesoare Nechifor Irina și Arhire Roxana și membri ai Consiliului Elevilor nu au fost mai prejos. Șapte creații literare, scrise cu atenție, din suflet, vă așteaptă să le citiți în această primă ediție a Ziarului ElixiR din anul școlar 2021-2022.

O altă tradiție pe care am continuat-o a fost Conferința IașiMUN, ediția a XIII-a, care s-a desfășurat pe parcursul a trei zile: 19-21 noiembrie, în mediul online și care a constat în dezbateri în limba engleză, care au stimulat participanții să învețe mai multe despre diplomație, relații internaționale și probleme la nivel global, într-un mediu diferit, provocator, dar și distractiv. Elevii au avut posibilitatea de a se înscrie în oricare dintre cele 6 comitete din acest an, în cadrul cărora temele de discuție au fost diverse, de la drepturile omului, la economie și probleme de securitate internațională.


În prezent, elevii școlii noastre se pot pregăti pentru participarea la conferințe asemănătoare în cadrul clubului de MUN, care și-a început activitatea recent, coordonat de Mircea Arămescu, vicepreședinte în Consiliul Școlar și Județean al Elevilor și președinte de comitet în cadrul a multiple conferințe MUN din România. Drumurile se deschid și în cadrul clubului de dezbateri al școlii, coordonat de președinta Consiliului Școlar al Elevilor, Miruna Ștefan. Clubul de dezbateri academice Iași al liceului nostru (CDAIS) a propus o dezbatere demonstrativă în cadrul Zilelor Școlii, pe data de 17 noiembrie.



Săptămâna Zilelor Școlii a fost încununată cu o ultimă activitate, un turneu online de șah, desfășurat pe Discord. Elevii pasionați de acest sport al minții au putut concura în meciuri amicale și au făcut schimburi de mutări ale pionilor, câștigătorul primind un trofeu, care să îi amintească de această reușită. Trofeul a fost numai unul dintre premiile pe care colega noastră, Juliana Mărgineanu, a reușit să le obțină din sponsorizări, într-o frumoasă colaborare cu membrii Consiliului Elevilor.


În luna decembrie, sunete de zurgălăi și glasuri de copii au răsunat în curtea școlii, unde a avut loc un adevărat spectacol de colinde și tradiții, sub îndrumarea doamnelor profesoare Nechifor Irina și Popa Simona. Cu un nou an înainte, o pânză goală, care ne așteaptă stropii de culoare, ne bucurăm pentru toate reușitele noastre, în plan academic și personal și ne propunem, ca întotdeauna, să fim mereu mai buni.

Comments


Post: Blog2_Post
  • Facebook
  • Instagram

©2022 by Ziarul ElixiR.

bottom of page